RSS

Arhive pe etichete: intamplare

visare de vânt

 

netihna din pietre

e luată de vânt

și de ape

peste ele curgând

 

neliniștea păsărilor

rămâne în copaci

și se scutură galbenă

toamna

 

nerăbdarea din oameni

(ne-ncăpută-n cuvânt)

nu trece cu timpul

și nici nu descrește

odată cu gândul

ci își caută întâmplarea

la fel cum din aripi

neobosit

fluturele își caută

floarea…

 

 

 
10 comentarii

Scris de pe aprilie 18, 2016 în pur şi simplu

 

Etichete: , , ,

A visa visare

 

Găseşte-mă,

mi-ai şoptit.

Erai aşa aproape

că am simţit

buzele gândului

atingându-mi pleoapa.

Apoi,

din două bătăi de aripi

ai dispărut…

Şi dacă te găsesc?

Ai să rămâi verde,

în ochiul meu

clipind a întâmplare,

tu, cal înaripat,

fără nimic în frunte?

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe septembrie 2, 2014 în pur şi simplu

 

Etichete: , , , , , ,