Copacul şi pasărea paralelă

 

Cu ochii în lună

şi guri mirate

de cărările unor paşi

împiedecaţi

de pietre în forme de tăceri

culegem stele

pe aripile crengilor

şi foşnim

sub tălpi de lacrimi

frunze uscate

în cuvinte.

 

şeptaru’ duce

tot

cu mâna lui

de inimă verde.

 

 

Publicitate

 

Nu călcaţi iarba pe aripi

 

Păsările uitate de zbor

îşi cară aripile

prin tramvaie

aglomerate.

Mai adânc,

prin galerii îngropate,

mult sub soare,

sângele lor neînaripat

curge târât

pe peroane goale

de sensuri.

“atenţie se închid uşile”

în secunde metalice

scrâşnesc

printre dinţi nevorbiţi

rânjete ruginite,

ce se preling din oftaturi,

ca bezna lipicioasă

din tunelurile negre

pe cerul gurilor

de aerisire,

astupate, de mult,

cu tăceri

de lumină.

 

Opriţi gările,

stingeţi lămpile

din televizoare,

mai repede!