(re)fracție

 

niciodată nu spui

unei viori

că nu știe să cânte

tu

arcuș fiind

 

vioara

e poezia cântecului

așa cum hârtia e

cântecul poeziei

în mâna scrisului

desigur

 

 

 

Cafea cu lapte

 

eu strig umăr

tu cazi stea

pe un cer răsturnat

cu pământul

pe dos

 

eu zbor cărare

tu aluneci val

pe o mare îndoită

la orizont

pe celălalt mal

 

tu alungi pasăre

eu adun cântec

printre rânduri promise

într-un viitor

opţional

 

două aripi mai sus

doi îngeri zâmbesc

două cafele amestecate

cu lapte

 

 

Publicitate

 

Virgula

 

O codiţă la un gând,

un zâmbet întors pe-o parte,

o curbă a lui Gauss

răsturnată pe un rând…

o paranteză alunecată,

uşor desperecheată,

o arcuire mică

după un cuvânt…

un cântec de greiere

într-o iarbă îndoită,

o lună nouă

aşa zis păcălită…

o bucată de trompă

dintr-un elefant

înghiţit de un şarpe…

 

şi aşa mică cum e ea

niciodată nu împarte,

ci leagă povestea

şi-o duce mai departe…