Aripi de inimă neagră

 

plângi…

mă îndemnă rânjind,

neîmblânzit,

chipul de arhanghel prelung,

fără de umbră.

 

fiecare frică a ta

mi te aduce

o cădere

mai aproape.

fiecare întuneric,

oricât de alb,

curge lacrimi,

ce dor în idee

posibile renunţări…

numai la celălalt capăt

de orizont vertical,

înspre mine,

răsar nelumini

rupte din umbra alunecării tale,

pas cu pas,

de gând temut,

praf cu praf

din sfărâmări

de cuvânt uscat

în tăceri

ca de lut…

 

hai, plângi… mai adânc,

înspre mine…

 

 

Publicitate

 

Nod în gând

 

Nu încerca

niciodată

să opreşti

căderea liberă

a unui gând

în zbor …

 

Nu rămâne

nici măcar

să priveşti

alunecarea

în piatră de cuvânt,

peste tăceri …

 

Lumina sângerată

de aripa frântă

a gândului

îţi poate amurgi

ochiul sclipind

sinele …