RSS

Arhive pe etichete: arhanghel

Aripi de inimă neagră

 

plângi…

mă îndemnă rânjind,

neîmblânzit,

chipul de arhanghel prelung,

fără de umbră.

 

fiecare frică a ta

mi te aduce

o cădere

mai aproape.

fiecare întuneric,

oricât de alb,

curge lacrimi,

ce dor în idee

posibile renunţări…

numai la celălalt capăt

de orizont vertical,

înspre mine,

răsar nelumini

rupte din umbra alunecării tale,

pas cu pas,

de gând temut,

praf cu praf

din sfărâmări

de cuvânt uscat

în tăceri

ca de lut…

 

hai, plângi… mai adânc,

înspre mine…

 

 

Publicitate
 
Scrie un comentariu

Scris de pe iulie 2, 2015 în pur şi simplu

 

Etichete: , , , , , , , ,