O codiţă la un gând,
un zâmbet întors pe-o parte,
o curbă a lui Gauss
răsturnată pe un rând…
o paranteză alunecată,
uşor desperecheată,
o arcuire mică
după un cuvânt…
un cântec de greiere
într-o iarbă îndoită,
o lună nouă
aşa zis păcălită…
o bucată de trompă
dintr-un elefant
înghiţit de un şarpe…
şi aşa mică cum e ea
niciodată nu împarte,
ci leagă povestea
şi-o duce mai departe…
Pe sub arcuirea timpului,
ca un curcubeu
sprijinit pe două suflete
ce nu s-au atins niciodată,
am deschis o fereastră
cu vedere spre dimineaţă.
Mă oglindesc în ea,
desculţă,
cu inima în dreptul soarelui
şi chem albastrul
să mă îmblânzească.
Mă joc cu degetele
prin zâmbete ciufulite
şi înşir pe pervaz
boabe de cafea alintate.
Deschei, cuvânt cu cuvânt,
cămaşa uitării
şi-mi las pielea
să respire-n cercuri.
Îmbujorarea din priviri
o prind în păr
şi-mi place când roşul, uneori,
se prelinge pe buze…
Într-o bună zi
o să-mi iau eşarfa
şi o să-mbrăţişăm amurgul
cu ochi închişi
şi repetate şoapte
stropite cu vin…
Un blog cuminte şi... cu suflet! 