esenţe neesenţiale

 

şi care-i problema? – răbufni uriaşul adunând în privire o sumedenie de nori.
puteai să juri, în clipe ca aceea, că şi dacă era vreo problemă, şi mereu cel puţin una era, problema însăşi nu mai vroia să fie. îşi aduna lucrurile într-o bocceluţă indiferent de mică şi pleca unde cu ochii vedea.
cine să vrea să mai fie, în aşa clipe, zău aşa?
timpul însuşi se ascunde în clepsidre şi tace chitic, pretinzând că a trecut. nicio aripă nu creşte sub păsările ghem, iar aerul se trage singur în pieptul cândva dezvelit…
numai un gând nerostit, mic cât o furnică, tremurândă şi ea, se vitejeşte în tăcere şi glăsuie mut – tu. tu eşti problema! apoi cade înapoi, ca o stea, în adâncul ticsit de semeni asemeni. şi totul în jur e ca la început…