RSS

sipetul dintre nisipuri

14 feb.

 

îl întâlnea pe Ahad pentru prima oară, într-un spațiu academic, elegant decorat. era profesor de literatură, specializat în lirica arabă. un birou uriaș, din lemn masiv, umplea impunător spațiul dintre ei. încă din primele minute îi observă mâinile. degete lungi prelungeau tandru orice atingeri. unghii perfect îngrijite sclipeau armonios în lumina zilei ce pândea curioasă la fereastra imaculat agățată de sus, din tavan. vorbeau amândoi, pe rând, împletind din zâmbete și cuvinte un fel de plasă în care timpul însuși se lăsa prins cu plăcere…

fără să piardă șirul vorbelor și fără abateri de la scopul întâlnirii, femeia nu își putea lua ochii de la mâinile lui. mobilul sună și el ceru politicos permisiunea de a răspunde. desigur, răspunse ea imediat, savurând încă o gură din cafeaua turcească fără zahăr. felul în care degetele lui au atins ecranul telefonului, postura mâinii fascinant conturată contre-jour, sau poate vreun gând fulgerat din maldărul de vise, au declanșat grozăvia. fără să scoată niciun sunet și fără pic de ezitare s-a întins peste biroul uriaș, i-a ridicat ușor manșeta cămășii și a tăiat scurt și precis în jurul carpului. întâi mâna dreaptă rezemată pe agenda cu coperți din velur bordeaux și apoi și stânga, imediat ce aceasta eliberă telefonul din strânsoare. scurt și precis. fără să se oprească din zâmbit. apoi a mulțumit pentru cafea și pentru timpul acordat și în loc să dea mâna, cum face mereu la plecare, a smuls o batistă de hârtie din cutia aflată pe birou și a cules grijuliu doi picuri de sânge de pe paginile agendei cu coperți de velur bordeaux.

Maheera e o femeie deșteaptă. extrem de puternică și pricepută a deprinde înțelesuri adânci în timp foarte scurt. e fascinată de ideea de frumos, pe care o caută și o găsește în lucruri mărunte, la tot pasul. însă frumosul, în concepția ei, pentru a fi păstrat etern și nealterat, are nevoie de împărtășire. iar împărtășirea trebuie neapărat să fie deplină și ea însăși subjugată ideii de frumos. pe deplin trebuie.

Pe Jabir l-a cunoscut la recomandarea unui om de afaceri. era proprietarul unei fabrici micuțe pline de oameni albi de sus până jos, care pregăteau, ca într-un furnicar, dulciuri de poveste. un festin de culori și gusturi nemaipomenite, frumos ambalate în cutii din carton imitând lemnul de abanos. s-au întâlnit de câteva ori discutând despre creșterea vânzărilor. minunate întâlniri și minunate discuții. însă ochii lui Jabir erau cea mai minunată întâlnire. două insule verzi în mijlocul unui ocean de tumulturi agitate. insule în care te-ai fi mutat cu totul, ca înlăuntrul unei îmbrățișări fără sfârșit… în ziua aceea ședeau la discuții pe aceeași canapea elegantă, într-un lobby de hotel de 5 stele. ochii lui erau peste tot. sfredelind adânc până-n miezul viselor…

dintr-o dată, fără premeditare și fără ezitare, și-a răsucit elegant și demn torsul până deasupra lui și cu o dexteritate uimitoare i-a scobit orbitele pe rând, decupând insulele amândouă cu toată rădăcina îmbrățișării lor. i-a mângâiat tandru pomeții obrajilor, ștergând delicat cele două dâre de culoarea Shirazului, ca două brațe întinse tânguit spre colțurile buzelor, apoi i-a strâns mâna cu gestul oficial de plecare și i-a mulțumit pentru minunata cafea cu cardamon.

grozăvia a continuat. poate pentru că visele ei nu își găseau astâmpărul, cum neliniștea își găsește astâmpăr în căușul iubirii… au urmat Faiz, Tameem, Omar, Mourad, Kabeer de la care a continuat să șterpelească, brațe, glezne, încheieturi de mâni, umeri și tălpi. de la Marwan a luat genunchii puternici, iar de la Kamal buzele mustind de sărutări. sprâncenele lui Shakeel frumos arcuite ca aripile unui șoim în zbor și fruntea lui Zayd de vise pline. le aduna pe toate, cu grijă, într-un sipet din bambus, anume cumpărat de la un negustor de vechituri și le căra pe toate în deșert. avea un loc al ei, nu departe de șosea. le îngropa cât de adânc putea în nisipurile roșiatice, tandru unduite peste pașii viselor ei.

acolo, în deșert, se refugia adeseori cu mintea, cu sufletul, cu sinea ei toată, tolănindu-și trupul istovit de speranță în brațele nemărginitei abandonări. zâmbea. simțea iubirea așa cum mereu o visa…

orașul geme de tumulturi agitate. la semafoare mașinile se îngrămădesc fără răbdare. ea zâmbește.                  pe bancheta din spate sipetul gol zâmbește și el, din balamale…

 

 

 
2 comentarii

Scris de pe februarie 14, 2020 în pur şi simplu

 

2 răspunsuri la „sipetul dintre nisipuri

  1. Oana

    martie 4, 2020 at 4:54 pm

    Wow…fara cuvinte, pur si simplu am ramas fara cuvinte

    Apreciază

     
  2. Adina

    martie 5, 2020 at 9:38 pm

    mulțumesc, Oana. mă bucur de vizită şi de fără cuvintele tale ☺

    Apreciază

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: