RSS

Arhivele lunare: Octombrie 2016

bondăreli și licuriri

 

zâna licurici, când era încă mică,

își spunea peltică „zâna licurică”

alintată și dulcică

zâmbicioasă din nimică

era ghem de bucurie, zâna licurică

 

un bondar cu burta mare

îi ieși în cale, dimineața,

înainte de culcare

– vrei să fii prințesa mea?

– ei aș! îi raspunse ea, peltică

nu vezi că sunt încă mică?

dar bondarul avea răbdare

pusă bine la păstrare în burta lui mare

zâna licurică, veselă și fără frică

își văzu de trai, la lumină mică…

 

după un timp, cam cât o viață,

bondărelul grizonat

ce încăpea fără burtică

într-un mare frac

zbura toată ziulica

după zâna noastră licurica

mare-i fu mirarea s-o găsească printre stele

trăgând sfori și alte ațe strâns legate între ele

dar și mai lungă-i fu uimirea

să constate consternat

că după o viață întreagă

zâna nu prea s-a schimbat

frumusețea era mare, însă ea era tot mică…

 

– nu mai vreau să-mi fii prințesă, spuse blând și tremurat

– ei aș! nu te cred, zise ea grăbită și încă peltică,

acunzându-și o clipită zâmbetul îmbujorat

hai mai bine șezi umpic, să îți spun pe îndelete

că mie chiar mi-ai lipsit…

de emoția nesperată, aripile s-au muiat

și fără vreun plan în minte lângă ea s-a așezat

după două ceaiuri calde, la lumina licurită,

printre stele cu multe înscrisuri în ele

prinse glas de-un capăt de ață ca o rază de lună

clipă în care, se știe, trebuia s-o ia de mână…

– nu mai vreau să-mi fii prințesă

vreau să mi fii… minune mică!

 

…atunci apăru între stele cuvântul „duminică”

 

 

 
2 comentarii

Scris de pe Octombrie 28, 2016 în cuvinte de poveste, pur şi simplu

 

ecouri

 

moschee-indreptata

foto: © adina colţea

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Octombrie 21, 2016 în pur şi simplu

 

în susul zborului

 

primul

e al viselor cu aripi mici

și al nerăbdărilor imediate

prin doi și trei

de obicei

trec gânduri ce lasă în urmă

dâre de pași

de la cinci în sus e atâta lumină

că nici nu știi ce să alegi

când stewardul te întreabă

ceai sau cafea?

sub șapte când privești

parcă lași în urmă

deșertul

și zbori mai departe

până când aripa miez îți atinge

în cele mai pitite unghere

nemărginirea

abia atunci vei deveni una

cu ideea de zbor

și vei ști

în tot sângele simțirii vei ști

că împlinirea ta va rămâne

în al nouălea cer

pentru totdeauna…

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Octombrie 13, 2016 în pur şi simplu

 

Etichete: , , , , , ,