RSS

Arhivele lunare: Iulie 2016

pic cu pic se face rai

sui vârfuri de brazi
în carul mare și-l trag
de timp
în urma unui gând
cu capul în norii turtiți
de tâmpla lunii

adun lumina din colțuri
de stea
și o întind crengi
între frunze neadormite
ale copacului vis
alb încă
nescris…

în aer freamătă
toamna

 
2 comentarii

Scris de pe Iulie 28, 2016 în pur şi simplu

 

pe un picior de plai, pe o aripă de rai

 

cu fața-n palme și zâmbetul

lipit de linia vieții

măsor în gânduri

zarea…

 

unde ești?

mă întreabă îngerul

cu o aripă în șold

și cealaltă în juru-mi

părintește

 

nu-ți trebuie aripi

ca să zbori, știi?

ăsta e darul vostru

încă oameni

și ține minte

numai timpul pierdut

trece…

 

hai

nu-mi irosi nisipurile

ce au de curs în clepsidrele

celor nevăzători

 

aleargă-ți pașii

fără frică

voi fi aproape

altfel de ce aș purta pe umeri

grele

aripile astea

adevărate?

 

zâmbesc în gând

întreaga zare

și alerg

să-mi prind din urmă

pașii

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Iulie 20, 2016 în pur şi simplu

 

Etichete: , , , , ,

Ana mea

 

palmele i se rotunjesc copilăros să încapă bucuria fiecărei clipe și nici că le pasă de vreuna din liniile adâncite în piele. zâmbetul îi arcuiește neobosit amintirea timpului de altădată, iar privirea aduce de dincolo de cataractă lumina sufletului încă în putere. “bătrânețea e după casă” spune râzând cu drag de vorbă, “dacă vrea să vină, să vină”…

sunt chipuri din lumea vacanțelor copilăriei în jurul cărora amintirile roiesc la fel ca fluturii la lumină. iar când se întâmplă să reîntâlnești, după un munte de timp, un astfel de chip, te bucuri iarăși ca un copil, alergând vacanța prin ograda de odinioară, dar mult mai adânc te bucuri, cu vederea de acum, până în miezul lucrurilor…

un astfel de chip cu suflet lumină e Ana mea. singura rămasă în calea timpului prea grăbit să mai stea în povestea verilor de demult și totuși blând cu ea, cu Ana mea, că i-a lăsat neatinse privirea și zâmbetul și un senin de viață i-a lăsat, în inima satului copleșit de însingurare. e o minune de bucurie femeia asta cât un sfert de om, dar cu un suflet aprig de frumos, ce își duce zilele fără să le numere, ci numai măsurându-le după soare și după ghemotoacele galbene pufoase pe care le ține în viață cu iubirea toată și cu palmele rotunjite copilăros în jurul bucuriei fiecărei clipe…

 

puiu

foto: © adina colţea

 
4 comentarii

Scris de pe Iulie 9, 2016 în pur şi simplu