RSS

Arhivele lunare: Martie 2016

înrădăcinarea verbului

 

din chemare începe

găsirea

oricărei căutari

 

 

Anunțuri
 
4 comentarii

Scris de pe Martie 29, 2016 în gânduri de şase, pur şi simplu

 

puzzle

 

solfegii ratate

de pian trombonit

îndoaie linia mediană

dintre două cercuri

pătrate

visate albastru

 

geometria cuantică

a sunetelor absurde

încremenește mirarea

fantasmelor

într-o mitologie obtuză

și confuză

 

în adn-ul unei lumini

lipsite de soare

un urlet de lup

versifică zarea

frântă sofisticat

în zbor de gânduri

nenăscute

 

un singur lujer

regăsit

în sarcofagul literei

pierdute

apropie galaxia

ascunsei nedefiniri

de orbita aripilor

răpuse

de un strop de lună

 

 

 
4 comentarii

Scris de pe Martie 23, 2016 în pur şi simplu

 

balada cu b mic

 

într-o baltă odihnită la lumina lunii pline

se bălteau la o poveste un brotac și un nufăr

cu petale albe, fine.

câte-n lună și în stele nu-și spuneau,

ba și verzi, ba și uscate…

se știau ca-n palma nopții, din cuvinte răspicate.

 

în aceeași baltă lină, se oglindeau de sus, pe-o cracă,

ceva pasăre sublimă,

foarte colorată parcă

și din când în când zâmbirea unor nori în forme mute,

după cum ținea socoata un copac cu crengi tăcute.

 

brotacul se tot cânta, că el va fi prinț cândva,

când vreo jună feciorelnic îl va observa

și din iarba verde crud,

fix în balta lui veni-va să-l sărute, așa ud.

nufărul cu obrazul fin, învelit între petale, îi zâmbea

și cu răbdare îi îngăduia crezare.

 

treceau nopți, treceau și zile, ore lungi de povestiri, ori de vorbe goale pline.

anotimpuri repetate peste baltă se roteau,

toate se schimbau în jururi, numai ei păreau aceiași,

când tăceau.

 

prins adânc de fundul apei, cu un oftat de lujer gros,

nufărul, pe apa lină, visele tihnit își plimbă,

fără de prisos.

de mai sus când e lumină, balta-n cer se reazimă

și pe-o parte din copacul, ce plin de răbdare-n frunze

vântul leneș leagănă.

 

într-o dimineață bună, colț cu o ploaie răcoroasă,

pasărea, de mult trezită, se întinde somnoroasă

sus pe-o creangă mai tăcută, din copacul răbdător.

balta-i goală,

iar deasupra numai gâze care mișcă în zig-zaguri aerul apăsător.

totul pare încremenire

așteptând, de nicăieri, pe brotac să-și vină-n fire

dânsul, însă, mai dormea, lenevit și dus sub apa

care singură băltea…

 

se trezi târziu și înainte de altceva

tulbură oglinda apei, strașnic dând cu pumnu-n ea.

orgolios de fel nu întreabă nimic, ci-și agită ochii-n baltă după nufărul pitic.

nicio urmă, niciun semn, nicio vagă explicație

totu-n jur părea fără de semnificație…

pasărea își luase zborul,

gâzele zig-zagul,

peste baltă se-ntindea, ca o ceață, vagul…

 

brotacul nedumerit ridică privirea

spre copacul înfuriat de vântul de nicăirea

… lucrurile par a fi ce vrem noi să fie…

începură a glăsui crengile trosnind greoi

a-nceput de vijelie

… însă orice lucru moare și dispare

când pierzi din vedere rostul de mirare…

 

apoi ploaia se porni să-și cinstească norii

și cât ai clipi, sub potop de ape, balta întreagă se urni

înghițind pământul

și… mare mirare! iute ca și gândul, până se iviră zorii

noroiul din urmă

deveni cărare.

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Martie 19, 2016 în cuvinte de poveste, pur şi simplu

 

Etichete: , ,

(re)fracție

 

niciodată nu spui

unei viori

că nu știe să cânte

tu

arcuș fiind

 

vioara

e poezia cântecului

așa cum hârtia e

cântecul poeziei

în mâna scrisului

desigur

 

 

 
Un comentariu

Scris de pe Martie 15, 2016 în pur şi simplu

 

Etichete: , , ,

departe de aproape

 

viitoarele scânduri

sunt garduri

ce nu vor să treacă

de noi

câte un ochi

deformat de lumină

întinde umbre ascunse sub tălpi

călcate-n picioare

de aceleași cuvinte

îngropate pe rând

în viitoare morminte

cândva fântâni

fostele cumpene ridică

din umeri

aripi prelinse

pe margini ciobite

în găleți

ce-și fâlfâie umbra

pe drumuri ferite

de garduri

de scânduri…

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Martie 11, 2016 în pur şi simplu

 

Etichete: , , , , , , ,

ca și cuvântul femeile sunt…

 

bucurie, mirare, vioară, pasiune, lacrimă, aripă, noapte…  toate feminine, pentru că unele emoții aleg să trăiască în cuvinte delicate ce pot fi oricând priviri îmbujorate, tristeți ascunse sub gene plecate sau zâmbete arcuite în colțuri de șoapte… femeia însăși e trup de cuvânt, blând rotunjit de vocale, a cărui rostire tresare alte cuvinte, atent potrivite să o pună în valoare.

cine iubește cuvintele știe că în orice trup de femeie se ascunde o poezie ce nu întârzie să apară, când anume e privit din afară… cuvintele emoții trebuie iubite încă din gând. la fel se vor prețuite femeile cuvânt.

 

 

 
4 comentarii

Scris de pe Martie 8, 2016 în pur şi simplu

 

Etichete: , ,

tir cu arcul din mirare

 

de unde și până unde?

te întreb cu un ochi

în soare

cât de mult e prea puținul?

într-un măr

câți sâmburi oare?

 

caii trag mâța de coadă

câinii-s încă nenăscuți

iarba umblă verde

creanga

anii plâng în calendare timpul

netrecut…

 

cine de ce iar dispare?

de ce când se face floare?

cât de unde începe ghem?

cum cu cine-i în tandem?

unde-i undele plecat?

cândul unde-i

îngropat?

 

… știi tu oare?

 

 

 
2 comentarii

Scris de pe Martie 6, 2016 în pur şi simplu

 

Etichete: , , , , ,