Visul unui măr de toamnă

 

Cu tălpile flămânde

de sete

m-am împiedecat de-o piatră

ce-şi ţinea calea

într-o nerostire.

 

Nu tăcea! i-am spus.

Timpului oricum nu-i pasă!

şi-am fugit.

 

Opreşte-te! a strigat

paznicul pădurii de vise

ţinând în mână

(ca pe o armă)

o floare de nu mă uita.

 

Îndată m-am ghemuit

în vizuina unei vulpi

ce-mi prelungea vederea

până-n miezul lucrurilor.

 

Hai să te îmblânzesc, ţi-am zis,

cu ochii sclipind

zâmbiri de ciocolată.

 

Iar?

te-ai mirat neîndulcit

şi ai muşcat

dintr-un măr.

 

Apoi mi-ai dat şi mie.

 

Publicitate