RSS

Îndrăgostiţii nu ştiu că nu ajunge o zi…

14 feb.

 

Tinerii cred că iubirea-i o floare. De aceea îşi dăruiesc flori când se cred îndrăgostiţi. E frumos obiceiul acesta de a ninge petale în culorile emoţiilor ce înfloresc pe chip, cu fiecare soare… însă ei nu ştiu că iubirea e mult mai mult de atât.

Iubirea e un copac. Unul uriaş şi uluitor de frumos. Un copac scos din circuitul anotimpurilor oficiale şi înfipt adânc în pământul din noi.

Iubirea are o parte, minunat situată deasupra noastră, cu încrengături fascinante ce înverzesc înţelesuri noi, cu neobosite întrebări ce-nmuguresc mirări colorate… cu fluturi şi aripi de păsări rare, ce adie văzduhul de parcă zâmbesc, cu friguri şi ploi ce zgribulesc unele vise, cu albe zăpezi ce se aştern discret, peste tâmplele moi… Sunt timpuri, nu anotimpuri, ce trec sau rămân clipe sau ani, disperări sau şoapte, ce adesea ciufulesc frunzele, de drag mai ales.

Există şi-o parte nevăzută a copacului, ce întinde îmbrăţişări spre esenţa simţirii…

Iubirea îşi creşte, în timp, rădăcini, pe care le-ascunde adânc, înspre sine. Le leagă-n secret de bucurii memorate, de doruri şi vise, de neuitate tristeţi. Le râde cu soarele zilelor nepereche, le tace cu lacrimi, în nopţi fără stele. Sunt ancore, nu lanţuri, ce lasă copacul să-şi legene trăirea, în bătaia gândurilor, deasupra tărâmului liber ales.

E un copac în fiecare din noi, ce-şi creşte povestea, începută cândva, probabil, cu o floare…

 

 

 
4 comentarii

Scris de pe februarie 14, 2015 în pur şi simplu

 

Etichete: , , , , , , , , ,

4 răspunsuri la „Îndrăgostiţii nu ştiu că nu ajunge o zi…

  1. wevoln

    februarie 14, 2015 at 3:46 pm

    Învăţam odată despre „The stream of consciousness”, având ca referinţă „Ulysses” al lui James Joyce. Pe înţelesul tuturor, să scrii cu mintea complet liberă, cuprins doar de senzaţii, doar gramatica păstrând-o conştientă de sarcina literară „at hand”. Adina, scrisul tău porneşte dintr-o emoţie plină de bun simţ. Dacă i s-ar permite cuiva să-ţi atingă delicat încheietura pentru a-ţi lua pulsul, ar auzi fluxul de cuvinte ce dau viaţă fiinţei tale. Cât despre „Îndrăgostiţii ştiu că nu ajunge o zi”, nici nu vreau să încep – pentru că n-aş putea termina ceea ce nu are început. Iar tu ai reuşit, în cuvinte de şoaptă, să-i faci eternităţii o fotografie ce prinde să lumineze numai în privirea ce caută absolutul.

    Apreciat de 1 persoană

     
    • Adina

      februarie 15, 2015 at 10:49 am

      mulţumesc, adânc, pentru aşa cuvinte minunate. aş vrea să le merit, pe toate aş vrea 🙂
      zâmbesc cu mare bucurie şi prind aripi…

      Apreciat de 1 persoană

       
  2. arhitectul

    februarie 16, 2015 at 8:44 pm

    Ajuns în freamătul de taină al cuvintelor tale, respir adânc; mai adânc, așa, ca într-un exercițiu de imponderabilitate din care, odată întors, privesc copacul ca pe un peisaj deschis.

    Apreciat de 2 persoane

     
    • Adina

      februarie 17, 2015 at 7:20 pm

      imponderabilitate, da, ce cuvânt minunat de potrivit pentru orice zbor… de lumină.
      iar ideea copacului ca un peisaj deschis, iată un exerciţiu perfect pentru a ne privi în ochi… poezia 🙂

      Apreciat de 2 persoane

       

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: