Lasă-mi literele să ierneze
şoapte,
până înmuguresc flori
ce-ngheaţă timpul
în fereşti.
Lasă-mi visele să gonească
încurcate
în coamele cailor nebuni
de verzi…
şi degetele să deseneze
cuvinte
pe trupul fiecărui gând,
de la un capăt la altul,
ca şi când…
Lasă-ţi ochii să râdă
culori,
pe marginea fiecărei linii
încăpute în palmele
unei clipiri,
până când, din cer
te-mbujorează-n gând
o geană de lumină.
Lasă-ţi aripa să ningă
zbor de fluturi
nebuni de albi
şi degetele să pună-n cui
tăcerea,
ca apoi, râzând,
să ne privim în ochi
zăpada,
ca şi când…
ratzone
februarie 8, 2015 at 9:00 pm
un poem cu miez. Da
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Adina
februarie 8, 2015 at 9:12 pm
sunt încântat de onorată 🙂
ApreciazăApreciază
ratzone
februarie 8, 2015 at 10:20 pm
de ce? nuuuuuuuuuuu
ApreciazăApreciază
Adina
februarie 8, 2015 at 10:40 pm
nu? atunci nu.
ApreciazăApreciază