RSS

Sinuciderea unui regret expirat

15 dec.

 

Neantul vine tot mai aproape, neintimidat de pitorescul pretins în culorile sângerate de apusul unui gând declinat pe ambele părţi. A deprins mişcarea din copilăria valurilor mării ce muşcă tot mai adânc ţărmul, din dorinţa de a trăi pe picior desculţ de orice dezamăgiri, de orice neîmpliniri…

Neclintirea paşilor, încremeniţi în tăcere, pe marginea nevăzută a unui abis, căscat din nesomnul disperării unor cuvinte disparate, e la fel de înfricoşătoare ca şi dorinţa de a îngropa iubirea nerostită, într-o scoică mititică, precum speranţele unor nevăzute dimineţi.

Numai amintirea florii de colţ şi a umbrelor prelungite intenţionat pe plaiurile unui dor înecat în bucuria unor clipe cândva fermecate, mai întinde, timid, un zâmbet desfigurat pe chipul unor tresăriri aproape uitate…

Există vreun nume pentru starea de sine când vrei să alungi definitiv păreri de rău, al căror timp a depăşit rostul oricărui gând? Se numesc cumva, oare, bucăţile de suflet exilate din trupul durerii, care nu mai aparţin niciunei simţiri?

Oamenilor fără ţară li se mai spune bozgori – ce rezonanţă respingătoare, anume alcătuită, parcă, pentru o totală izgonire, din lumea celor ce zâmbesc…

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe decembrie 15, 2014 în cuvinte de poveste, pur şi simplu

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: