RSS

Meşteşugul fericirii

07 dec.

 

Cu mâinile jertfite timp de o viaţă, dar neobosite timp de încă o simţire, frământa lutul îmblânzit de atingeri şi modela bucuria credinţei că frumuseţea există în orice.

Măiestria cu care desăvârşea orice întruchipare a dăruirii sale era dovada vie că pasiunea pentru tradiţie era ceva sacru, învăluit în emoţie, ca un talisman îmbrăcat în chihlimbarul unor amintiri nepreţuite…

Mitul ţăranului înnobilat de muncă a rămas un adevăr respectat de familie, de-a lungul a generaţii întregi.

Pe cei care, în urma căsătoriilor soseau din alte lumi, cu gusturi cosmopolite deprinse a combina diverse soiuri de caşcaval cu asortate vinuri alese, îi învăţa să iubească obiceiurile culinare româneşti reduse la esenţă: divina ţuică de prune şi caşul proaspăt, încă mirosind a oaie…

Cu toţii îl preţuiau nespus şi în respectul ce-i purtau încăpeau valorile iubirii de neam şi de ţară.

Era mândru şi fericit tătucu’. I se umpluse voia, cum îi plăcea să spună. Deplin.

 

10828091_809134639152079_7266471701670628496_o

foto: © alexandru logel photography

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe decembrie 7, 2014 în cuvinte de poveste, pur şi simplu

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: