RSS

Descântec fără cântec

01 dec.

 

Când s-a trezit, pe ascuns, luna plină încăpea toată în rama ferestrei înclinate, din camera care încăpea toată în gândul copilăriei neuitate… A coborât prin coridorul îngust până în bucătăria de vară, slab luminată de aceeaşi lună, instalată acum în ochiul unui geam cu sticla ciobită şi aburită pe margini.

A luat cu grijă sămânţa şi a pus-o, cu nerostită emoţie, în vasul pregătit de cu seară, cu un pic de apă sfinţită şi câteva firicele de zahăr brun. Apoi s-a întors în camera plină de amintiri, a aşezat castronul sus de tot, pe şemineu, la căldura blândă a focului cu lemne şi s-a aşezat pe covor, cu obrajii în palme, aşteptând miracolul.

Auzise de la alţii că vraja pentru dezlegarea blestemului de incest era complicată şi arareori reuşea din prima.

Trebuia să spere că din sămânţa de Mâna Maicii Domnului, culeasă exact în ziua nopţii de Sânziene, la ceasul când soarele şi luna par să-şi împartă lumea, va răsări vlăstar mai pur şi mai ferit de orice păcat decât însăşi planta mamă. Apoi, după ce-l udă cu apă de ploaie din zilele impare, ale lunilor cu soţ, să spere că va creşte mândru vrej, falnic şi suculent. După nu mai puţin de 6 luni neplânse şi 3 nopţi nedormite, trebuia tăiată tuplina cu un fierăstrău cu zimţii număraţi în sens invers acelor de ceasornic şi neapărat de acelaşi număr cu frunzele înverzite pe prima treime din plantă. Seva prelinsă trebuie adunată într-o sticluţă de sticlă, cu dop de plută şi îngropată împreună cu 3 castane si o furculiţă ştirbă, din argint oxidat, fix sub geamul camerei unde s-a petrecut regretata faptă.

Noroc că nu era însărcinată, altfel trebuia să aleagă varianta cu efect imediat şi să bea lichidul scurs din plantă, amestecat cu lapte de capră neagră şi zeama din fiertura unui pancreas de zimbru, ucis de moarte bună, într-o noapte senină cu lună. Şi toate astea, exact la miezul primei nopţi, după schimbarea orei de vară, sub cerul liber, dintr-un vas de lut, anume modelat, după fasonul unei pălării de damă din Parisul interbelic…

 

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe decembrie 1, 2014 în cuvinte de poveste, pur şi simplu

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: