RSS

Arhivele lunare: Decembrie 2014

An Nou fericit!

 

urare 1

foto: © adina colţea

–––

 
7 comentarii

Scris de pe Decembrie 31, 2014 în pur şi simplu

 

Iarna pe deal

 

Fă-mă să râd,

mi-a spus, într-o doară,

un brad,

rămas doi paşi

în umbră.

Mi-am îmbrăcat aripile

de înger,

ca să ies bine în poze

şi cu buze pline

de dulcegării

am zâmbit

câte-un început de literă

în braţele fiecărei ramuri.

Râdeau vocale

şi cuvinte întregi,

tot mai surd,

tot mai albe,

până când

a început să ningă

în sus,

pe deal.

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Decembrie 30, 2014 în pur şi simplu

 

Etichete: , , , , , , , , ,

În căutarea sensului pierdut

 

Sunt dimineţi când ai vrea să te trezeşti undeva departe de lume, într-un loc care să nu existe în nicio amintire, unde să nu te ştie nimeni, să fii numai tu cu gândurile tale. Să ai timp să povesteşti cu fiecare şoaptă în parte, să pui întrebări, să aştepţi răspunsuri…

Un loc unde trecerea timpului se măsoară în cuvinte, în carafe cu vin şi în lemne de foc. Unde spaţiul există numai ca sa cuprindă zăpada, ca o minunată idee de a simplifica rătăcirea…

Un astfel de loc se află întotdeauna la capătul îndoielii şi totuşi avântul pornirii ascunde o urmă de încredere, cum că ceva de acolo merită curajul de aici…

Era ciudat… Întâmplarea nu sosise încă. Nemişcarea tăcea din toate colţurile… Şi mai era ceva. Un tablou halucinant. Din interiorul unei rame din plastic verde, ondulat, un spiriduş priveşte în golul dintr-un glob spart, agăţat aiurea, pe o ramură pustie, într-un brad abandonat pe un perete alb ca varu’. Azi dimineaţă, la cafea, am privit iarăşi pânza şi, în lumina caldă a soarelui, pe suprafaţa albă, am observat o priză, undeva în dreapta pomului, lângă urma a ceva ce părea să fi fost cândva un calorifer, probabil electric.E seară acum şi stau tolănită pe fotoliu, lângă şemineu, cu o halbă de vin fiert, cu miere şi scorţişoară şi mijesc ochii, spre acelaşi tablou, în căutarea altor detalii, care să dea un sens, să înceapă o poveste… În miezul ornamentului, lucios ca o oglindă, se reflectă, parcă, un coş mare, plin de fructe, undeva în spatele drăcuşorului îmbrăcat într-o salopetă petecită şi cu o căciulă caraghioasă, prea mică, parcă, pentru capul acoperit de o claie uriaşă de păr cârlionţat. Mă şi întreb cum naiba îi stă pe cap, aşa într-o parte, cu vârful răsucit spre exterior… o fi vreun sistem cu magnet, ascuns undeva în pleata abundentă…

Ce aberaţie, ce irosire de energie şi de culoare. Câtă risipă de sine într-un timp în care, probabil, bătăile din inima secundelor se opriseră de mult, împotmolite în nonsens… La fel se pot împotmoli şi zâmbetele în nedumerirea unor neînţelese întâmplări, sau pot înţepeni în încordarea aşteptării unor încă neîntâmplări.

Poate nonsensul e doar un răgaz pentru refacerea înţelesului în lumina unor alte întrebări. Poate sensul nu se pierde niciodată, ci numai se ascunde, în spatele unor întortocheate semne de întrebare, care trebuie să existe ca să aibe rost şerpuirea noastră, printre îndoieli şi renunţări, mereu în căutarea regăsirii…

 

 

 
2 comentarii

Scris de pe Decembrie 28, 2014 în cuvinte de poveste, pur şi simplu

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Colind la pas de sărbătoare

 

Sub cetini neninse

stau gânduri şi doruri

în culori nepereche

aşteptând sărbătoarea

din carte.

Zâmbete se întind,

cu gust de mere coapte,

împodobind amintiri

din copilăria unor ierni

neuitate.

Dorinţe rostite,

în clipe mirate,

pândesc în hârtii colorate

să împlinească aşteptări

imediate.

Colindători se opresc

şi trec praguri de suflet

cu firmituri de bucurii

şi turtă dulce,

amestecate.

Urmele noastre

în zăpada neaşternută

merg mână în mână,

şi ne duc

mai departe…

 

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Decembrie 24, 2014 în pur şi simplu

 

Etichete: , , , , ,

Neuitarea cea mai dragă

 

În fiecare seară, stătea pe marginea trotuarului, ca o stafie în prelungirea asfaltului, nemişcată, ignorând ploaia măruntă de toamnă şi zâmbea. Niciodată n-avea umbrelă, avea numai o căciulă bordeaux, mereu îmbibată de apă, cu o diademă ingenios croşetată în partea din faţă, care parcă strălucea, sub picurii grei, în lumina felinarelor.

Era un ocean de tăcere între noi şi oricât de inspirat credeam că sunt, eram repede descurajat când îmi imaginam nedumerirea din ochii ei…

Mergeam la cinematograf în fiecare zi şi ieşeam prin spate, ca din întâmplare, ca să nimeresc exact în dreptul ei, dar când îi vedeam verdele rătăcit în privire, mă pierdeam la rândul meu şi nu reuşeam să leg două secunde una de alta, ca să se facă măcar cât o clipă, care să vrea ne încapă în ea…

Până într-o zi, când fără niciun plan, m-am dus direct la ea, am luat-o de mână şi am adus-o acasă, la căldura gândurilor şi simţirilor mele. I-am dat jos căciula de prinţesă şi am cules, cu un prosop de aceeaşi culoare, toate picăturile ce-i şiroiau din păr.

Fără s-o întreb nimic, am pregătit o omletă, aşa cum numai eu ştiu să fac, fără ulei, cu un strop de lapte şi mult caşcaval. N-am vorbit nimic, de teamă să nu alunecăm din magie. Am mâncat amândoi zâmbind priviri într-o mirifică tăcere şi apoi m-a uimit. M-a dus la geam, ţinându-mă de mână şi m-a îndemnat să deschid larg fereastra. Ne-am aşezat amândoi, cu coatele pe pervaz şi obrajii în plame, cu umerii lipiţi, de emoţie.

Zâmbeşte, mi-a spus, şi glasul ei a spart tăcerea în nenumărate şi incredibil de minunate bucurii. Zâmbeşte-ne, până când simţi cum arcuirea buzelor îşi lasă urma în smoala acestei nopţi, undeva, adânc, pentru totdeauna. Numai aşa ne poate începe neuitarea…

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Decembrie 24, 2014 în cuvinte de poveste, pur şi simplu

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Pietrele nu tac

 

Cine eşti?

Mă întreabă piatra

în trecerea unui pas

peste o secundă

de dor.

 

Cine ai vrea să fiu?

Mă joc, repede,

cu alunecarea unei idei

peste un zâmbet

de drag.

 

M-a privit un timp,

apoi mi-a spus totul

într-o singură tăcere:

fii câte puţin

din tot ce-ţi place să fii,

neîntrerupt,

în fiecare pas,

câte o zi…

 

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Decembrie 21, 2014 în pur şi simplu, zboruri în sine

 

Etichete: , , , , , , ,

păreri de rău

 

regretele,

înainte să doară,

sunt păreri.

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Decembrie 19, 2014 în gânduri de şase, pur şi simplu