Exerciţiu de imaginaţie

 

Când aşteptarea

întinde sufletul

între fiecare două secunde

ce se îndepărtează lent

una de alta,

scrâşnind durerea

trecerii prin sine,

dorul devine trup

pentru carnea dorinţei

şi oasele cuvintelor

nespuse…

punctul

ochiului închis

se alungeşte

prelung şi firav,

ca o lacrimă

ce picură ascuns

peste rana timpului

adânc deschisă…

şi dâra ei,

nerătăcită urmă,

devine linie subţire

ce îmbracă trupul

gol de speranţa

adevăratei umbre…

 

 

Publicitate