RSS

Arhivele lunare: Noiembrie 2012

Extravaganţă…

 

O oaie mai creaţă,

aparent nătăfleaţă,

se credea rebelă

când purta dantelă,

noaptea, pe ascuns,

după fiecare muls…

 

După vreun an,

stăpânul cioban,

om simplu şi drept,

nu foarte deştept,

tot n-a observat

nimic deocheat…

 

Într-o noapte lină,

cu luna mai plină,

oaia cea aparte,

cu trăiri belearte,

a ieşit din turmă

fără vreo urmă…

 

Visa să devină

o divă ovină,

să dea lapte şi miere

oricui i-ar cere,

pe mulţi să atragă

cu carnea ei fragă…

 

Se tot unduia

se tot despuia

şi nu contenea,

de parc-o vedea

tot satul din vale,

şi-i striga osanale…

 

Deloc agasat

de show-ul ingrat

era lupul flamând,

ce-şi pusese-n gând

o cină specială,

fără cheltuială…

 

Ce a urmat,

pe mulţi a mirat:

cu bestialitate

şi gesturi versate

lupul scrobit

a fost îmblânzit…

 

Totul a convers,

un pic cam pervers,

conform unui trend,

cu iz de “happy end”

savurat de rebela,

ce-şi zice azi, “Caramela”…

 

🙂

 

Anunțuri
 
2 comentarii

Scris de pe Noiembrie 20, 2012 în simţiri în rime

 

Etichete: , , ,

85 de cuvinte rămase…

 

Oamenii nu îşi imaginau cât pricepe… Îşi consumau cotidianul în preajma lui, cu un firesc imperturbabil. Îşi spuneau poveştile, îşi oftau grijile, râdeau în hohote sau pur şi simplu îşi vedeau de treabă… Fiecare anotimp îşi relua aceleaşi ritualuri, iar prin ochii lui, ai fi putut crede că zilele pot părea monotone şi plictisitoare. Nimeni nu bănuia câtă intensitate încape în fiecare gest. Câte emoţii sau bucurii, câte tristeţi sau gelozii, cât devotament şi câtă nevoie de afecţiune se ascund, tăcute, într-o viaţă de câine…

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Noiembrie 16, 2012 în pur şi simplu

 

Toamna mea…

 

Am lipsit ceva vreme. Şi fizic am fost plecată, dar mai ales emoţional am călătorit prin multe înţelesuri…

Expunerea noastră la ideea de fragilitate, de secundă ce poate răsturna întreaga realitate, poate deveni uneori atît de concretă, încât frica se transformă, involuntar, în disperare carnală. Pot exista clipe în care devii tu însuţi esenţa propriului sine, în care noţiunea de prioritate se redefineşte singură, într-un sistem de valori absolut. Clipe când emoţia şi iubirea devin singurele sentimente tolerate, lacrimile devin cuvinte, iar iertarea e totodată aşteptare şi dăruire…

Am stat, câteva zile, departe de frumuseţea toamnei, de libertatea mişcării şi de bucuria dimineţilor senine. În albul mental al încrederii depline, nu am ştiut cât mi-e de dor de toate, până când, redată prezentului meu, nu am savurat cea mai frumoasă plimbare prin anotimpul personificat…

Culorile pădurii, amplificate de cerul perfect albastru, sunt un stimul incredibil pentru un suflet plin de recunoştinţă, spre încremenirea lui într-o binecuvântată clipă…

 

 

 
3 comentarii

Scris de pe Noiembrie 4, 2012 în pur şi simplu