RSS

Povestea pantofului însingurat

03 nov.

 

Un pantof chinuit

de atâta singurătate

umbla dezlipit

pe-o stradă-n cetate…

 

Înţelept şi resemnat

că nu are pereche,

a-nţeles că-i unicat

în cetatea străveche….

 

Prăfuit şi zdrenţăros,

(şiret nu mai avea deloc),

nu agrea mersul pe jos,

stătea mai mult doar într-un loc…

 

Trăia izolat şi ferit

de ironii şi de ocara

neamului mai lustruit,

stăpân pe toată ţara.

 

O ploaie scurtă, de vară,

l-a udat pe neaşteptat,

înăuntru şi-nafară,

lăndu-l uimit şi curat…

 

Îi era bine în pielea lui,

netedă şi aproape şic,

când în liniştea locului,

apăru un pisic…

 

Făr-adăpost şi speriat,

dornic de îmbrăţişare,

lângă pantof s-a gudurat

şi toarce a visare…

 

Emoţionat şi îmblânzit

pantoful singur, unicat,

a înţeles că-i fericit

şi pe pisic l-a adoptat!

 

De-acum, cu noua lui menire,

păşeşte mândru prin cetate.

Se simte plin de împlinire,

că are-un rost în societate!

 

 

 
2 comentarii

Scris de pe noiembrie 3, 2011 în simţiri în rime

 

2 răspunsuri la „Povestea pantofului însingurat

  1. Simion Cristian

    noiembrie 8, 2011 at 9:40 am

    E, si uite asa din simbioza asta au aparut UGG-urile! 😀

    Apreciază

     
    • Adina

      noiembrie 8, 2011 at 1:15 pm

      … e simpatică ideea… totuşi, vreau să cred că personajele mele, fiind de poveste, sunt nemuritoare şi trăiesc în „forma” asta până la adânci… fericiri… 🙂

      Apreciază

       

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: