RSS

Starea de minim

10 sept.

 

Timpul este constant;

alternarea noastră îl face să pară cea mai de temut variabilă …

Mişcarea noastră este una de rotaţie, asemeni cercului

pe care-l vieţuim,

Dar spre deosebire de cerc, al cărui sine este atemporal, dinamica noastră „încercuită” înregistrează,

sub influenţa timpului,

o deplasare proporţional de gravă cu resimţirea punctelor de maxim şi minim.

Graficul acestei mişcări de sine este imaginat numai din interiorul punctelor de minim (deoarece în punctele de maxim nu suntem dispuşi la atâta analiză).

Întrucât timpul ne coexistă, într-o pământească trecere, iar cercul ne este unica opţiune originară, ce imprimă inerţia mişcării, alternarea noastră între minim şi maxim devine inevitabilă.

Minim de sine este maxim de îndoială.

De asta minim de sine copleşeşte individualul şi disperă remediul în aproapele de sine.

Minim de sine este o stare şi nu o reacţie.

Reacţiile pot fi justificate şi stăpânite, în plus reacţiile nu durează !

Explicarea stărilor, însă, formulează mai degrabă întrebări, decât răspunsuri …

Stările ne sunt date, nu provocate de sine.

Starea de minim manifestă nemulţumire şi neîncredere,

de aceea trebuie răbdare şi tandreţe (tandreţea implică apreciere, iar aprecierea este atât de necesară în această stare…)

Starea de minim, ca orice stare, trece şi în plus:

starea de minim nu afectează iubirea în acelaşi sens,

ci dimpotrivă …

 

 

 
4 comentarii

Scris de pe septembrie 10, 2011 în zboruri în sine

 

4 răspunsuri la „Starea de minim

  1. fostulomrau

    septembrie 10, 2011 at 8:01 pm

    Imi plac cuvintele, dar cred ca pleci de la o ipoteza gresita. Timpul nu e constant, e doar o inventie a oamenilor se pare. Teoria relativitatii lui Einstein au inteles-o o mana de oameni la scara planetei, nu sunt convins c-am inteles-o nici pe cea detaliata. Eu am incercat oricum s-o citesc.

    Apreciază

     
    • Adina

      septembrie 12, 2011 at 10:01 am

      Sunt de acord: timpul e doar o invenţie, o unitate de măsura, o definiţie. El doar există şi atât. În sensul ăsta „constant”… Variabila suntem NOI!

      Apreciază

       
    • radu

      septembrie 15, 2011 at 11:06 am

      Arta poetica (fr. „I’artpoetique”; lat. „arspoetica”) defineste un ansamblu de trasaturi care compun conceptia artistica a unui scriitor despre lume si viata, univers, conditia omului in lume, precum si viziunea despre menirea artistului si rolul creatiei sale, realizate intr-un limbaj si o tehnica artistica proprii, care-l particularizeaza.

      Apreciază

       
  2. fostulomrau

    septembrie 12, 2011 at 2:17 pm

    Duc idee si mai departe, s-ar parea ca el nu „exista”. Doar ca asa ne e noua mai usor sa percepem realitatea. Sper sa ma pot documenta in sensul asta intr-o zi. Ce-am citit m-a pus pe ganduri, poate si pentru ca n-am inteles suficient fizica cuantica. Discutia ramane in aer pana atunci. 🙂

    Apreciază

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: